Decide me

At first I was so angry.. oh so angry at you, you couldn't even begin to conceive. Or maybe you could, 'cause you where a kid too back then, so long ago, when the statues of society where still young and the symbols of youth were so old... Then I got less angrier and more indifferent, ignorant, forgetting but never forgiving. Forgiving what? Things existing only in my mind. You are what you are. Then I left home to come home, and what a home full of love and caring, so much of it that eventually I got sick...and ran away...deep into my mind, a place that never stops lighting in the darkest black-hole, sending flickers down my spine and roses into my eyes, making my hands glow and my mouth move insanely awkward and disguised into beautifully polished words that never stop flowing, never stop amazing through their metaphors of life. Then there was Christmas... and so there was him, that amazed me. And I amazed him. We blended and nothing more was necessary; and I began feeling alone after a while... and became angrier by the day, for the same unclear reason. Shut up, I said to myself, and think. So I thought... and I decided to run away again for my home had left me hanging on loose strings of a bad puppet master who knew nothing of handling my wise built sensations, so wise they got me standing on barbed wire. And I spent months searching for the right way to run away, the right way to do this right, and things got complex. So simple they were... and they grew in volume like hot air balloons rising to a red-clouded sky. And I lighted my cigarette once more watching it's spirals in the twilight of my eyes piercing through my thoughts as the rising sun cuts in the flesh of the night sky.
Now I'm still standing, and my request is simple, my desires are weak and breakable. I'm not angry anymore, I simply understood.

So light me another cigarette , mystery man, and take me dancing where the moon kisses the sea, make me walk the surface of my dreams, help me scrape the stardust from the awakening lilies in the morning mist. Let me fall into an ocean of tears so that I may know the sadness of the world and forget my own, push me off a cliff so that I may appreciate the beauty of nature from above and throw me in a field of poppies so that I may see how a blooded forehead and tired hands color years on one's memory. Last but not least bury me in shaded roses and let the thornes reach out to my heart such as arrows of a determined eagle, let them breathe... let them breathe me of everything I can give them better.

Copiii indigo - raspuns

Deci din cate am inteles, dvs, in baza articolelor publicate de catre oamenii de stiinta contemporani si a cunostiintelor acumulate, legati intr-un fel abilitatile copiilor indigo de dezvoltarea ADN-ului uman, dar si a abilitatii creierului de a percepe realitatea intr-un mod mai corect, fiind posibila astfel, intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, armonizarea cu universul si alte entitati existente in realitatea cunoscuta (avand in vedere teoria universelor paralele, ar exista mai multe planuri de realitate, gen 11 din cate am inteles). Aprob, dar vreau sa pun accent pe latura spirituala si idealista a chestiunii. Acesti copii, care multi nu mai sunt copii deja, pot deschide ochii lumii, doar ca... nu le este acordata sansa.

Am un motiv foarte intemeiat pentru intrebarile puse. Obisnuita fiind cu oameni din generatia dvs care sunt foarte reticenti in ceea ce priveste acest subiect, al persoanelor care pot intr-adevar sa faca o diferenta, am intrebat cu scopul de a vedea daca intr-adevar se gasesc persoane mai varstnice care au puterea psihica si flexibilitatea principiilor de a vedea dincolo de limita impusa de gandirea colectiva.

In ceea ce priveste copii deosebiti prezenti in fiecare generatie, dar care nu au fost valorificati, parerea mea este ca aruncand o privire in istoria omenirii si indeosebi asupra momentelor de capatai, acestia au aparut in numar mai mic datorita importantei scazute a evenimentelor dpdv al stadiului de evolutie al omului. Au fost acolo la momentul potrivit, insa omenirea nu s-a aflat niciodata intr-o mai mare criza decat acum. Cum ati spus si dvs, omenirea se autodistruge in prezent, ceea ce n-a facut pana acum niciodata, deoarece in zilele noastre s-a ajuns la un prag al constiintei umane greu de depasit considerand antecedentele evolutive ale acesteia, etape trecute mult mai usor in trecut.

Sunt curioasa in mod special de potentialul pe care il au copiii indigo si cum si-l pot valorifica.

Nu ma intelegeti gresit, nu sunt in gradul de a judeca, ci doar de a afla, e un fel de cercetare in scopuri personale

3:43AM thoughts.

I still wish I had a soul sorrounded by ice. N-am spus niciodata ca viata n-ar fi trista, am spus doar ca e frumoasa, indiferent de situatie ...

Vezi mai multe video din Muzica

Da dove ho cominciato

Ed eccomi qua, di nuovo notte - un nuovo articolo scritto alle 2 di notte. A volte mi pare di avere una vera ossessione per questa ora, mi piace, m'incanta, mi fa sentire sìccome fosse soltanto l'inizio della notte, la fine della serata. Magari l'ora perfetta per andare a letto. Ma io no, io ci sto ferma sulle posizioni, dicendomi che sono da sola. Eh bhè, ho appena saputo che non lo sono.
Analizziamo un pò la situazione: il ragazzo che fino a qualche mattinata fa lo consideravo il mio fidanzato, anche se non mi sembrava magari il termine adatto, si è andato oggi senza nemmeno salutare; chiarifichiamo un pò le cose: lui mi piace, gli voglio bene, vado a letto con lui, ma alla fine lui è sempre lontano, una cosa che nessuno di noi può cambiare, e per lo meno pure io ho realizzato il tipo di relazione che abbiamo. Allora ... avendo questi dati conclusioniamo che lui se ne fotte già, che è stuffo della situazione magari. O forse il suo internet è caduto. Tutto dipende da come mettiamo le cose, da come preferisco io a guardarle. Le cose, ovviamente. Questo mi fa sentire da sola, molto da sola. E da dove trarmi allora la forza di guardare sorridente avanti quando non ho pratticamente nessun sostegno su questo lato della mia vita?
Ed Ecco La Risposta! Tutti i miei amici ... loro sono il mio sostegno ... loro che mi apprezzano per ciò che sono e non ciò che loro vorressero che io sia, loro che mi vedono esattamente così, senza maschere, non perché mi mostro io così ma per il fatto di voler vedere la vera me. Voi ... voi siete i miei bambini ...
E tu? Tu perché non puoi fare lo stesso di loro? ...
E allora ... dove mi trovo? Mi trovo esattamente all'inizio, alla Genesi della mia esistenza, la vera meta della vita: ritornare nella cula per poter osservare l'evoluzione.

Avem Timp...

Avem timp pentru toate.

Să dormim, să alergăm în dreapta şi stânga, să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou, să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,

avem timp să citim şi să scriem, să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,

avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,

avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.

Avem timp pentru ambiţii şi boli, să învinovăţim destinul şi amănuntele,

avem timp să ne alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile,

avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,

avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,

avem timp să primim lecţii şi să le uităm după aceea,

avem timp să primim daruri şi să nu le înţelegem.

Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru puţină tandreţe.

Când să facem şi asta murim.

1.(in memoriam Octavian Paler)
2.(this one's for you...)