Raised normally

Am crescut ca orice copil normal, poate cu o sensibilitate crescuta pentru sentimentele oamenilor din moment ce sunt orfana de tata. Am vazut lumea prin ochii multora, crezand ca este viziunea mea. N-am stiut ce sa aleg la inceput din ce aveam: vroiam sa fiu ca restul lumii, credeam ca pot fi, dar sincer nu am gandit niciodata ca ei. Am reactionat ca ei, am avut sentimente ca ei, dar nu stiu daca am gandit vreodata intr-un mod ce poate fi definit intr-un fel satisfacator. Am ajuns la 18 ani aproape si nu stiu inca cine sunt exact. Pana acum 9 luni jumatate credeam ca stiu ce "eu" am ales. Am ajuns in Italia si am inceput sa caut acea parte din mine de care mama-mi povestea mereu ca e "speciala". N-am gasit-o, cu toate ca eu credeam a fi diferita pentru modul de gandire. Uite ca nu sunt asa diferita. Si totusi definesc lumea ca fiind ignoranta, totusi ma vad diferita. Poate pentru ca sunt eu, fiindca am constiinta de mine insumi, fiindca imi dau seama cat sunt de norocoasa sa fiu in viata, sa traiesc in lumea aceasta. Sa vad, sa experimentez. Nu de putine ori m-am regasit uitandu-ma la o floare, admirand-o, ca si cand as vedea pentru prima oara un asemenea lucru... nu odata m-am oprit sa ma uit catre cerul senin sau innorat sau plin de stele, gandindu-ma la fraza "oamenii uita sa priveasca stelele in goana lor"... sau nu rar mi-am oprit sirul gandurilor pentru a fi martora la trecerea vietii pe langa mine, sa fiu martora la maretia ignorantei la care a ajuns aceasta lume. Doamnelor si domnilor, oamenii se cred superiori din 3 motive:
1. se cred inteligenti daca nu mai cred in Dumnezeu si cred doar in progresele tehnologiei;
2. se cred credinciosi daca merg la biserica odata la an, fiind ipocriti desigur;
3. se cred impliniti daca ajung sa castige la Loto si sa aiba bani castigati usor pana la adanci batraneti; sau si sa aiba bani pana la adanci batraneti.. ajunge.
Aceste trei motive arata superficialitatea subiectelor pe care le trateaza fiecare subiect uman in medie pe zi. Cred ca sunt eu cam critica, dar nu-mi place lumea in care traiesc. Se spune aici, pe Terra, ca daca nu-ti place, nu te uita. Si ce sa fac, imi scot ochii? Doamne fer'. In fine, revenind la subiect, citeam astazi cartea fara de sfarsit (nu o termin anul asta, cred) intitulata "Dovezile stiintifice ale vietii de dupa moarte" si imi dadeam seama tot mai mult ca din 6.5 miliarde de oameni, probabil 10%, inclusi budistii, vor reusi sa isi dea seama in viata asta ca de fapt noi trebuie sa colaboram pentru a evolua din toate punctele de vedere dar ideea este ca pe cand isi vor da seama de acest lucru vor imbatrani, si chiar daca il vor spune si altora, numarul de oameni in cunostiinta de cauza va fi prea mic pentru a se putea face ceva. Imi pare rau ca nici eu nu pot schimba ceva pentru lumea aceasta chiar daca mi-ar placea foarte mult. Din pacate am o constiinta care nu ma lasa. De aceea spun ca nu stiu incotro sa o iau cu viata mea...mi-as dori atit de mult sa scriu o pagina in istorie.. si chiar nu as vrea sa fie doar pagina mea, ci pagina unui grup, pagina care ramane in istorie nu datorita unui nume, ci datorita unui fapt care ar schimba modul in care se desfasoara lucrurile in aceasta lume. Mama imi spunea mereu: "iti complici viata de una singura" si eram de acord cu ea. Acum ca am mai crescut un an, doi, imi dau seama ca nu eram singura care facea acest lucru. De acolo a trebuit sa gasesc si motivul pentru care imi complicam viata singura, si l-am gasit chiar astazi, in paginile unei carti, in citatul unei persoane foarte intelepte care a fost: "ignoranta". Deci revenim la vechiul discurs, oamenii sunt ignoranti. Dar uite ca acum avem si o consecinta: nefericirea. Fir logic: oamenii sunt ignoranti in privinta vietii lor pe pamant, ignoranta genereaza ganduri negative si pesimism (aka nu suntem multumiti spiritual) iar acest lucru ne face nefericiti. Exista atitea moduri de a fi inchis dpdv mental, lucru ce l-am descoperit aici, in experienta aceasta de schimb de culturi. Exemplu personal: am reusit sa inteleg punctul de vedere al unei persoane din alta tara dupa multa vreme, dar am reusit. E greu sa fi deschis din punct de vedere mental, dar e posibil. Daca lumea ar avea urechi sa asculte, nu sa ignore, ar fi perfect. Daca lumea ar inceta sa-mi spuna ca sunt visatoare iar ideile mele sunt utopice, si ar incepe sa vada ca ei sunt superficiali, ar fi excelent. Daca... ce bine ca exista daca, fiindca daca n-ar exista daca, ar exista altceva cu siguranta pentru a defini posibilitatea de a face ceva, dar a nu face cu buna stiinta din cauza fricii alimentata de materialismul cu care s-a obisnuit mintea.
As vrea sa fac diferenta... as vrea sa ma si asculte cineva.. in ultima vreme mi se pare ca lumea ma asculta din ce in ce mai putin, chiar daca idea pe care vreau s-o exprim este simpla si cotidiana. Poate ma plang cam mult, dar asta este, nu ma pot abtine, trebuie sa-mi eliberez mintea de chinul acesta, trebuie sa critic, sa impung cu adevarul pentru a trezi relitatea in oameni, o realitate care este greu de acceptat, dar ca orice adevar de fapt, si care cantareste mult si care nu vine inghitita, ca multe lucruri pe care le spun eu.
Okay, am terminat ... pareri nu cred ca vor fi, oricum nu citeste multa lume aberatiile unei fete de 18 ani care este considerata si confuza pe deasupra :)) doar sunt in formare.
Noapte buna :)