Aho Aho copii si frati, la multi ani lui 2010 sa-i urati!!

PLUGUŞORUL 2010!!

Aho, aho, copii de daci,
Fără oi, găini şi vaci,
Ascultaţi-mi urătura
Până mi-or închide gura,
Că s-au mai văzut ocazii
Când luaţi de roşii razii
Unii n-au mai zis nimica,
Doar şi-au înghiţit mărgica.

La ureche toacă lată,
Trageţi plugul înc-o dată!

Mânaţi măi!

Aţi lăsat pământul baltă
Şi-aţi plecat toţi laolaltă
După visul de cărbune
Şi-acum importaţi şi prune.
Importaţi şi caş şi mere
Să faceţi la turci avere,
Iar pe câmpul prins de mană
Sunt doar spini şi buruiană.

La ureche toacă lată,
Trageţi plugul înc-o dată!

Mânaţi măi!

Aho, aho, pui de romani,
Ştiu că-n ţară n-aveţi bani,
Dar de douăzeci de ani
V-au condus numai hultani
Care v-au împins amarul
De-aţi plecat rupând hotarul
Şi trăiţi c-un dor de casă
Într-o lume ofticoasă.

La ureche toacă lată,
Trageţi plugul înc-o dată!

Mânaţi măi!

Aho, aho, urmaşi de geţi,
Cât sunteţi şi mai puteţi,
Puneţi mâna pe lopeţi
Şi în ţară apăreţi
Că-i un rai cu frumuseţi
Unde vin mereu drumeţi.
Puneţi mână lângă mână
Şi clădiţi ţara română
Ca să fie-n Europa
Mai presus de ce-i la Popa,
Iar atunci conducatorii
Vor uita jugul grandorii
Şi largi vise iluzorii,
Şi-or lucra cu voi odată
Pentr-o ţară luminată
Şi-un popor nemuritor
Prosperând în viitor.

La anul şi la mulţi ani!

Si desigur si o melodie ce imi place mult si cred ca se potriveste cel putin in mare masura cu nazuintele romanului in general -> CLICK

shhht...

Nu mai simt nimic, am terminat-o cu realitatea de ceva vreme. Inima a incetat sa-mi bata, sufletul a incetat sa mi se zbuciume in cusca sa destul de incapatoare incat sa-i indure miscarile rasucite, dar cu un neajuns foarte mare: prea mica pentru a-mi gazdui foamea de independenta si libertate. Ce inseamna libertatea? Ce e independenta? Pentru mine, inseamna un singur lucru: sa pot gandi singura, sa pot gresi si singura, sa pot sa ma ridic si, cel mai important, sa cad si sa fiu singura. Sa am libertate de miscare, de vorbire, de actiune. Pe scurt, sa am programul meu si un acoperis deasupra capului.
Si tu, care-mi urmaresti gandurile mai mereu, tu - cel care ma obsedezi cu prezenta ta in fiecare zi, prezenta mentala, caci cea fizica e departe de a fi realizabila. Tu... ar trebui sa dispari, sa-ti iei vacanta din mintea mea, sa o lasi goala si pustiita, mai bine asa decit ...

A ship...

Ca un paianjen ce-si tese panza, am indraznit sa incep a-mi tese propria panza de sperante. Am inceput cu primul fir - primul semn de respect autentic pe care l-am primit vreodata astfel incat sa-l primesc cu placere. Am continuat cu al 2-lea fir, deja mai puternic, odata cu prima discutie cu adevarat interesanta si cat de cat sincera, cat ne-a permis mandria sau mai bine zis scutul. As fi inceput sa tes si al 3-lea fir cum se cuvine daca lucrurile ar fi ramas asa cum le-am descris, dar nu s-a intamplat asta, poate din vina mea, poate din vina lui, poate din vina vantului ce-a purtat pe aripile sale 25 de minute lungi in caldura lunii octombrie, in acea zi de toamna in care sorcovele mele nu erau la locul lor sau poate din cauza dansului armonios ce a retinut un ceva relativ important pentru mine...in acea seara...
Dar nu e acea seara de vina pentru alte semne ce trebuiau sa continue povestea celui de-al treilea fir de matase arahnida. E de vina faptul ca el n-a si-a stiu motivele subiective pentru care sa continue incurajarea teserii firului meu... firul meu... atit de fragil...
As fi inceput sa tes si al 3-lea fir cum se cuvine daca celelalte doua nu s-ar fi rupt intre timp, nu ar fi fost infirmate de gesturi marunte, patetice.
Nu, nu m-am indragostit, mi-am mai facut doar inca un set de amintiri frumoase. Is it me? Is it them? Is it something? Dunno... only thing that I do know is that I will go on no matter one, I will never allow myself to tire, to rest more than it is strictly necessary. I told a boy tonight that "it doesn't matter" and felt like it really didn't matter anymore. Good news, huh?
Asa cum un paianjen isi tese singur panza de paianjen si altii i-o distrug, asa mi se taie si mie elanul atunci cand parca o iau incet pe ulei. E o veste buna deoarece imi tine picioarele pe pamant, dar doare de fiecare data, ma usureaza de fiecare data de cate o bucata din suflet. Sper sa mai raman cu vre-o firmitura pana la sfarsit.
Am ajuns la o concluzie fundamentala: creierul meu este defect, am traume ireversibile su garnitura de "agaţo-manie", ma agat de o idee cateodata prea usor, cateodata prea mult, cateodata prea pasional, mi se readuce aminte ca totusi sunt o fiinta umana care gandeste lucid Mereu si ca Rabdarea e una din marile mele lectii de viata.

"This one's for the lonely, the ones that seek and find
Only to be let down time after time"

Why not? Let's just chill...

It's just like this

E ciudat cum, odata cu trecerea timpului, noaptea incepe sa nu mai fie destul de larga, spatioasa temporal, pentru a acoperi toate nevoile mele, toate orele de care am nevoie pentru a face tot ce nu am facut peste zi.

Am invatat ieri seara o lectie importanta doar stand intinsa pe pat, pe burta, cu ochii inchisi si ascultand o melodie foarte ritmata. Am invatat ca daca atunci cand corpul meu aude muzica, ritmul imi intra pana-n sange, nu ma ridic de pe pat sa dansez, n-o voi mai face curand.

Ce-avem de pierdut? Nu pentru ca viata e scurta, ci pentru simplul fapt ca ne definim "in viata" si ar trebui sa demonstram acest lucru.

M-am ridicat de pe pat, am inceput sa dansez, a fost ce mi-am dorit, a trecut, dar lectia e invatata.

Cinste vietii... si cui o apreciaza la justa valoare.

Life is a foreign language

... cum vreti sa-i spuneti, tot momentul prezent reprezinta. E momentul pe care il asteptam cu totii in fiecare seara, sa se faca din nou astazi. Sa se faca din nou lumina, iar noaptea cu misterele si pericolele ei sa dispara, sa se evapore, asa cum a facut si cu o seara inainte, asa cum face in fiecare seara la sfarsitul unui astazi. Astepti sa treaca astazi-urile doar. Toate zilele trec in ritm tacut, batut in ritm constant; toate zilele trec taraite, incet, fara nimic deosebit, in sir indian si cu un numar precis fiecare, fiecare diferita in functie de starea vremii si starea de spirit a celor din jur si fiecare foarte similara celeilalte prin monotonia lucrurilor ce le ai de facut zilnic si repetitia obiceiurilor bine intiparite in miscari. Pentru ce traiesti? Ce astepti? Ceva mai bun? Trece chiar acum pe langa tine, a trecut mereu si va mai trece. In ritmul acesta la ce te astepti? Eh, nu conteaza, tu nu vezi... tu nu vezi in ce consta ceea ce ti-am descris mai sus, nu ai cum, esti prea prins in ritmul tau, in ganduri inutile si aspiratii neacompaniate de clasica fraza "va urma". Esti orb. Stai linistit, esti doar orb. Ajunge pentru a anula toate celelalte simturi interioare. Noaptea... e refugiul tau cat timp dormi. Sau e refugiul tau cat esti treaz, pana tarziu, stai in fata calculatorului cu orele si dupa aceea te lauzi prietenilor cu multe nopti albe... dar nu le spui si continuarea: in care n-ai facut nimic. Sa stii ca "nimic" e un cuvant puternic. Si cat stai in fata calculatorului ce faci? Te gandesti? Nu... faci acelasi lucru pe care il faci si in somn: te refugiezi pentru a uita starea in care esti. Mai bine dormi in cazul asta. Dormi... nu cumva sa te incumeti sa te uiti pe geam: ce forfota, cita viata, uite Luna - iti zambeste ca in majoritatea noptilor, uite un nor, uite mai multi, uite cita verdeata care se comporta exact ca in timpul zilei deoarece vantul nu vede de e zi sau noapte, el doar trece, se face auzit, simtit, uite-o strada goala, trece o pisica, oare unde merge? E usor sa traiesti, dar e si mai usor sa traiesti doar fizic. Sufleteste e alt domeniu deja, un domeniu greoi, ca matematica in generala sau in liceu. Mai bine copiem tema de la altii, mai bine ne interesam de alte lucruri decat de unica sursa adevarata de umanitate pe care o avem.

Ma duc sa mai privesc odata Luna, vreau s-o am bine intiparita in minte, asa cum maine voi privi peisajul diurn pentru a-l avea bine intiparit in minte pe cand ma duc mai departe si pentru a simti cu adevarat ca fac parte din aceasta lume, din acest miracol...