Alegorie

Eu pot să fac din poezie
ce alţii ar numi nebunie;
pot să cînt,
să plîng,
să urlu,
să zbier,
să rîd,
să fug,
să mă întorc,
fără ca nimeni să mă ştie
pe mine şi nici de-al meu noroc
o perioadă bună, pînă cînd
întorcîndu-mă acasă
să văd că n-ar fi trebuit să plec
nicicînd
din cauza lor
a tuturor
celor care mi-au purtat vre-un dor,
dar c-am plecat luînd
pînă şi praful ce-a rămas în urma mea
cu mine pe un alt tărîm
să nu mă mai m-ajungă gînd
de egoism străin sau familiar
căci am cedat ... de mult, de mult,
şi am rămas ca un balon
spart, prin care aerul nomad
al tuturor celor ce m-au îngrădit
a trecut necontenit
de foarte ieri pînă foarte azi.
Ca să mă aflu unde sunt acum - în mîine.
Şi-am plecat ... doar ca să fiu aici acum
pe propriu-mi drum deşi acasă,
să ştiu că nu mai contează
nici ce-am făcut
nici ce-am pierdut
nici cuvinte
nici morminte
nici o samă de aduceri-aminte ...