I see

Some expressions are worth a thousand words... for example his face after the train left and, not seeing me anymore, he turned his head forward and just made a face... just a face... but not like any other faces I've seen him do before, and believe me I've seen the majority of his faces. His patience exceeds mine in some points, but is lower than mine in others. Just in the right spots. He claims to have no ambition, but still he fights daily with a lot of things on his list. He says he only does the bare minimum. If so, then it's a huge waste. I'm here to value that waste of energy, to turn it into his own advantage. So why is he here for? To teach me, like all the others. I need to be taught. Surely he'll be gone one day, but hey, for the moment I'm living and incredible thing. It's so pure and normal that it goes beyond the credible. It's 4.30 in the morning and we just said our good-nights. No 'kiss', no 'ILY', no drama, just the plain good-night and 'what else am I to say? just look at my face and you'll know what I wanna say :))'. And under those words was the expression of him not wanting to go to bed alone. I don't want that either, but my feelings are much more tamed than his. My face can show everything, nothing or just the things that I want to show, whether they're real or not. That's what makes me dangerous, combined with the ability of being completely honest.
How long has it been now? 5 months? It's enough to give birth to a whole new conception of ... oh dear, should I say it ... love. It needs no words, it has no knowledge of words, it's so simple that a thousand master-minds as well as a thousand empathisers couldn't explain it with words.

Ok enough of the gooey talk, I'm off to bed. (typical of me, such an emotionless ending)

Quotations

Citeva idei, fraze, citate din gindurile ce-mi umpleau mintea pe-un autobus, pe-un autocar, pe oricind mi-am permis sa ma eliberez.

Doubt... is such a wonderful thing.It allows you to always explore more and, maybe most importantly, it makes you prepared. Doubt is the first step to knowledge; first you doubt yourself, the others, then the World aand finally God, the afterlife & co. This unique feeling gives you the right to choose also between one belief / idea or another. So don't be afraid to question everything, we won't be seing eachother anytime soon (and I bet you'll doubt that).



I do not seek to conquer nor dominate, I seek to harmonise and learn.


Telefonul mobil e facut dupa chipul si asemanarea omului, in sensul ca acesta are wallpaper, adica o masca, echivalentul mastii afisate de catre o persoana la primele intilniri. Apoi urmeaza meniul care se acceseaza mai greu, fiindca fiecare telefon are o anumita combinatie de taste pentru a fi deblocat. Ei bine, asa si oamenii, pt a fi cunoscuti mai in amanunt trebuiesc luati intr-un anumit fel. Iar meniul reprezinta tocmai aceasta parte, a launtrului. Apoi sectiunile meniului sunt domeniile din viata unui om, de exemplu mesageria e echivalentul vietii sociale si a vietii amoroase, setarile sunt echivalentul modificarilor pe care acesta le face in concordanta cu schimbarile din viata sa, reprezentate prin sectiunea de apeluri, unde mereu se schimba cite ceva. Apoi este sectiunea de aplicatii, echivalentul talentelor unei persoane care il ajuta sau nu in viata. Familia si locul de munca sunt reprezentate de sectia de divertisment, deoarece ocupa destul de mult din timpul nostru si ne aplicam in perfectionarea noastra pe respectivul domeniu. Si nu in ultimul rind, amintirile si trairile de orice fel, bagajul emotional, salvat cu grija in galerie.
That's all for now.

Edit: Batranetea este doar ocazia de a-ti retrai viata, prin amintiri. 

Alegorie

Eu pot să fac din poezie
ce alţii ar numi nebunie;
pot să cînt,
să plîng,
să urlu,
să zbier,
să rîd,
să fug,
să mă întorc,
fără ca nimeni să mă ştie
pe mine şi nici de-al meu noroc
o perioadă bună, pînă cînd
întorcîndu-mă acasă
să văd că n-ar fi trebuit să plec
nicicînd
din cauza lor
a tuturor
celor care mi-au purtat vre-un dor,
dar c-am plecat luînd
pînă şi praful ce-a rămas în urma mea
cu mine pe un alt tărîm
să nu mă mai m-ajungă gînd
de egoism străin sau familiar
căci am cedat ... de mult, de mult,
şi am rămas ca un balon
spart, prin care aerul nomad
al tuturor celor ce m-au îngrădit
a trecut necontenit
de foarte ieri pînă foarte azi.
Ca să mă aflu unde sunt acum - în mîine.
Şi-am plecat ... doar ca să fiu aici acum
pe propriu-mi drum deşi acasă,
să ştiu că nu mai contează
nici ce-am făcut
nici ce-am pierdut
nici cuvinte
nici morminte
nici o samă de aduceri-aminte ...

To Be

Sa stii c-am invatat sa zbor. Si zbor, in fiecare zi mai departe, cu fiecare fum de tigara mai usor, cu fiecare respiratie rece mai repede. Imi bate inima si asta nu e lucru nou. Dar lucru nou e ca acum o si simt, dar nu simt inima - organul, simt sufletul. Da, exista, in lumea mea exista si tind sa cred ca e lumea reala, de fapt nu tind, ci chiar cred ca e lumea reala.
Zbor, si am vrut ca tu sa stii asta, am vrut sa iti dedic unul din zborurile mele catre Nou. Poate intr-o zi ti-l voi dedica.
Gata, nu-mi mai pot taia aripile cum au facut-o inainte, acum sunt libera, zbor si fara aripi, zbor cu Fiinta. E alegerea mea daca sa ramin la sol ori ba. E alegerea mea... si aceasta e mare lucru. Gindesc si simt si inchid ochii, e cel mai frumos sentiment, e un sentiment desigur, ma invirt intr-o frenezie de ceaiuri, tigari, vorbe si concluzii.
Acum e vis si atunci imi tine spate, ma sprijina. N-am uitat nimic, dar nici nu vreau sa mi-amintesc. Scriu Paradoxul asa cum il vad si imi formez propriile concepte. Nimeni nu-mi poate lua lumea, e a mea, si sunt egoist de mindra de asta. Cum pot coexsita egoismul si mindria? Who knows, maybe it's just a coincidence. I don't believe in coincidences like I don't believe in coffee or Coke.
Alunec acum, nu mai zbor, am renuntat putin caci ar putea sa ma faca dependenta. M-as putea prabusi, desi nu cred in prabusiri irecuperabile. De aceea merg inainte.

Noapte buna, sper ca vei citi asta si intr-o zi de maine.

I miss you...

... or the idea of you.
E ciudat si uneori stau sa analizez, nu mi se pare normal cum te-ai strecurat atit de bine in lumea mea, piesa care lipsea parca, si inca lipseste dintr-un anumit punct de vedere. Why did you come? Where have you been? Stiu eu raspunsul: in drumul meu catre completarea puzzle-ului. Da, eu imi fac propriul puzzle acum, eu ma ridic la nivelul asteptarilor mele cind trebuie, eu am vrut cu tot dinadinsul sa fiu eu, si am ajuns. That's where you've been.
Acum unde esti? O zi fara sa fi vorbit si parca a trecut un secol, jeez, wake me up somebody! Parca dorm cind e situatia asta. Esti linga mine fara macar sa fii linga mine. Abia astept, abia te astept, te voi sufoca, ma voi bucura de fiecare farima din fiinta ta, te voi seca de tine, asta am sa fac. Ai sa fii atit de imbatat dupa ce plec incit are sa te doara capul cind te vei trezi si vei vrea mai mult. Am destul de dat.
Nu ma sufoci cum faceau ceilalti, nu-mi iei mintile, nu-mi intorci lumea pe dos, nu ma sfisii intr-o mie de fiinte si bucati de suflet, ci ma conservi, ma pastrezi, fuzionez cu tine, ma faci sa ma simt ca acasa, oriunde acasa ar fi.
Am tot zis eu ca nu-mi gasesc locul in lume... si nu stiu inca daca l-am gasit, dar tu ma faci sa ma simt ca acasa, so this must be it... for now; life is long.

Am rabdare, dar n-am vlaga. Nu-ti pot cere nimic fiindca nu-mi poti oferi nimic. Deja te am, deci am totul. Imi continui drumul catre acel ceva ce-l caut de ceva vreme si aproape l-am gasit, iar tu nu imi pui piedici, nu ma faci sa simt ca am totul cu tine, sunt cu picioarele pe pamint, nu traiesc in nori de cind constientizez starea in care sunt, tu-mi pasesti alaturi. Tu-mi pasesti alaturi...