A ship...

Ca un paianjen ce-si tese panza, am indraznit sa incep a-mi tese propria panza de sperante. Am inceput cu primul fir - primul semn de respect autentic pe care l-am primit vreodata astfel incat sa-l primesc cu placere. Am continuat cu al 2-lea fir, deja mai puternic, odata cu prima discutie cu adevarat interesanta si cat de cat sincera, cat ne-a permis mandria sau mai bine zis scutul. As fi inceput sa tes si al 3-lea fir cum se cuvine daca lucrurile ar fi ramas asa cum le-am descris, dar nu s-a intamplat asta, poate din vina mea, poate din vina lui, poate din vina vantului ce-a purtat pe aripile sale 25 de minute lungi in caldura lunii octombrie, in acea zi de toamna in care sorcovele mele nu erau la locul lor sau poate din cauza dansului armonios ce a retinut un ceva relativ important pentru mine...in acea seara...
Dar nu e acea seara de vina pentru alte semne ce trebuiau sa continue povestea celui de-al treilea fir de matase arahnida. E de vina faptul ca el n-a si-a stiu motivele subiective pentru care sa continue incurajarea teserii firului meu... firul meu... atit de fragil...
As fi inceput sa tes si al 3-lea fir cum se cuvine daca celelalte doua nu s-ar fi rupt intre timp, nu ar fi fost infirmate de gesturi marunte, patetice.
Nu, nu m-am indragostit, mi-am mai facut doar inca un set de amintiri frumoase. Is it me? Is it them? Is it something? Dunno... only thing that I do know is that I will go on no matter one, I will never allow myself to tire, to rest more than it is strictly necessary. I told a boy tonight that "it doesn't matter" and felt like it really didn't matter anymore. Good news, huh?
Asa cum un paianjen isi tese singur panza de paianjen si altii i-o distrug, asa mi se taie si mie elanul atunci cand parca o iau incet pe ulei. E o veste buna deoarece imi tine picioarele pe pamant, dar doare de fiecare data, ma usureaza de fiecare data de cate o bucata din suflet. Sper sa mai raman cu vre-o firmitura pana la sfarsit.
Am ajuns la o concluzie fundamentala: creierul meu este defect, am traume ireversibile su garnitura de "agaţo-manie", ma agat de o idee cateodata prea usor, cateodata prea mult, cateodata prea pasional, mi se readuce aminte ca totusi sunt o fiinta umana care gandeste lucid Mereu si ca Rabdarea e una din marile mele lectii de viata.

"This one's for the lonely, the ones that seek and find
Only to be let down time after time"

Why not? Let's just chill...

It's just like this

E ciudat cum, odata cu trecerea timpului, noaptea incepe sa nu mai fie destul de larga, spatioasa temporal, pentru a acoperi toate nevoile mele, toate orele de care am nevoie pentru a face tot ce nu am facut peste zi.

Am invatat ieri seara o lectie importanta doar stand intinsa pe pat, pe burta, cu ochii inchisi si ascultand o melodie foarte ritmata. Am invatat ca daca atunci cand corpul meu aude muzica, ritmul imi intra pana-n sange, nu ma ridic de pe pat sa dansez, n-o voi mai face curand.

Ce-avem de pierdut? Nu pentru ca viata e scurta, ci pentru simplul fapt ca ne definim "in viata" si ar trebui sa demonstram acest lucru.

M-am ridicat de pe pat, am inceput sa dansez, a fost ce mi-am dorit, a trecut, dar lectia e invatata.

Cinste vietii... si cui o apreciaza la justa valoare.