Despre scris

Cineva mi-a spus de curind ca, citez, "ceea ce scriu nu reflecta trairile mele" si ca "scriu in stil Matrix, codat" si "creez o lume a mea, e plin internetul de asa ceva". Desigur, prima parte nu ar avea de unde sti daca e adevarata sau nu, dar oricum... it got me thinking. Ce regula anume respect cind scriu? Ce inseamna scrisul pentru mine? Ce fac... atunci cind scriu...in afara de a insirui cuvinte?
Si-am gasit citeva variante de raspuns: eu nu creez o lume a mea atunci cind scriu, doar colorez in culori diferite lumea existenta; nu scriu codat, scriu pentru persoanele fata de care am un sentiment, caci altfel n-as mai scrie. Daca nu simt mare lucru pentru o persoana, cum as putea descrie ce reprezinta aceasta pentru mine? Cum as putea transmite sentimentul ce il am cind sunt cu persoana respectiva, si sentimentul ce il am fara aceasta in cuvinte daca nu as folosi creioanele specifice mie pentru a-i desena o schita direct pe creier? Asa, pentru a-i permite sa vada prin ochii mei totul la sine... si bune si rele.
Eu scriu ca o nebuna? Probabil. Dar nebunia mea e frumoasa si eu ma bucur de ea, si vreau ca si ceilalti sa se bucure de ea. Sunt revoltata si vreau sa ma apar, asa ca am sa iau ca pe o alta parere cuvintele de mai sus ce mi-au fost adresate in legatura cu modul meu de a scrie. Daca am ajuns sa scriu un post despre asta, inseamna ca acele cuvinte au avut greutate in fata mea si am ascultat ce a spus respectiva persoana... Ceea ce e kind of a big deal. Nu uita asta.

Knock Knock...

Who's there? Merry! Merry who? Merry Christmas! Hahaha, such a cute little line... got it from a movie. 

Haideti sa va povestesc despre ea. Se numeste Merry. Si am intilnit-o la facultate, mi-a placut in mod deosebit dintr-a... 3-a privire/intilnire mi se pare, dar nu-i lucru rau, caci e mai bine sa nu-ti faci prime impresii, te scuteste de una-alta, stiti voi. Avea mai mereu parul prins in coc/coada si-mi amintesc in mod deosebit sacoul ei alb cu dungulite albastre verticale, cum se observa mereu de departe cind o asteptam sa intram la curs. Imi placea mult acel albastru in soarele tomnatic bucurestean. Acum e mult prea frig sa il mai poarte. In plus... acum poarta breton.

Pe-atunci mi se parea putin ciudatica, poate chiar putin timida, o persoana foarte buna si blanda. Desigur, unele pareri s-au mai schimbat de atunci, de exemplu partea cu ciudatica si cu timiditatea, impresii total invalide. 

Doar pantofii de la Bata indica in mod evident o tendinta catre a iesi in evidenta, nicidecum timiditate, iar esarfele de la Who-Knows-What-Known-Brand-In-Europe iti inspira un aer boem, oarecum tomnatic, dar cald.

Ei ii plac hainele de calitate, ii plac hainele in genere, iar o zi de shopping este terapie curata. Imi place lucrul acesta la ea, inseamna ca e o artista si ca in general stie ce vrea, instinctiv. Imi place uneori sa o privesc cum se aranjeaza de parca ar fi ea insasi propria-i opera de arta, iar alteori ma... exaspereaza, cind suntem in intirziere de obicei, sau cind depaseste o ora jumatate. Dar gata cu partea aceasta... Merry are si un sufletel, unul bun, dar gol uneori. Si-si aminteste asta cind se uita in urma, incerc sa n-o las sa priveasca in urma, dar are oglinzi retrovizoare, smechera. Eh, e puternica ea, nu se lasa dusa de val... atit de rau. 

Mai are si ochii mari si albastri, adinci ca marea, uneori reci ca gheata de la frigider vara. Nu ride, e o comparatie foarte buna, inseamna ca sunt racoritori de te trec fiorii. Mai ales cind are Merry chef de a nu avea chef de tine... e ce nu-ti doresti pe ziua respectiva, iar daca o apuca dupa-masa, s-ar putea sa te deprime pina seara. De aceea imi plac mie paradoxurile... ai ce e mai bun din doua parti: odata focul, apoi gheata, dar nu poti spune ca te plictisesti, si nici ca te-ai saturat prea tare. (tehnic poti, dar ma opresc aici ca va citi postul dimineata si parc-o vad...)

Lasind gluma la o parte in jur de 30 de secunde, deoarece nu cred ca as rezista mai mult, ea e cea mai apropiata chestie de o papusa din cite cunosc, mai ales cind e imbracata in rochita, iar cind ma ia in brate sunt cea mai mica si mai protejata! Iar cind o iau eu in brate, e cea mai dulce chestie care sta acolo linstita. Ea e buna si nebuna, dar e bine, asa sunt si eu, doar ca in alte proportii :) . Ea e ca Luna... odata e, odata nu e, si niciodata nu e la fel, dar e la fel de fermecatoare ca aceasta, iar norii ii sunt parteneri in micile comploturi... impotriva altora, sau impotriva ei insisi. Ar mai fii de scris citeva chestii, dar am facut pana... de inspiratie... asa ca ma duc doar la somn si restul ti le zic tet-a-tet.

Te-am pupat, fata! Ne vedem la examen! 

L.E.: si uite si prima melodie pe care mi-ai pus sa o ascult de la Beyonce' 

Play me a song...

Era o melodie ce o știam odată, se numea ’Maybe tomorrow is a better day’.. poate avea dreptate, acum știu doar că în acea vreme îmi plăcea să o ascult pentru valoarea ce o dădeam fiecărei zi în care seara mă așezam în pat și îi faceam evaluarea: a fost o zi bună, nu a fost.. acum am învățat să nu mai judec zilele, căci fiecare zi este la fel și diferită în același timp. Uneori simt că am prea multe siguranțe, alteori mă confortez cu gîndul că e bine așa cum e. M-am resemnat oarecum și refuz să mă adaptez pe de altă parte, căci consider că fac ceva deosebit zilnic: trăiesc. Am înțeles că nu e important cum a trecut fiecare zi în parte atîta vreme cît am un pat în care să îmi odihnesc creierii epuizați, prea obosiți de altfel să mai judece zile, ci doar destul de capabili la acea oră să mulțumească purtătorului și unei entități ce ne depășește că a mai reușit odată, a mai ajuns încă o zi la momentul mult așteptat: liniștea.

Mai era și o vorbă: nu e important ce fac în viață, important e să fac acel lucru oricare ar fi el. Este unde mă aflu eu acum, fac ce trebuie să fac, ce e necesar, dar niciodată nu trăiesc cu gîndul că ar fi deosebit de important acea acțiune a mea la nivel cotidian. Cred că fraza se referea la faptul că tot ce facem zi de zi va fi important într-o zi din viitor.

Acum mă pregătesc, dar nu sunt sigură pentru ce anume. Lupt și voi lupta acum pentru bătălia finală dintr-o zi însorită cu furtuna zîmbind de după cortine, așteptînd răbdătoare să-și spună replica finala, ca apoi victoria să poată aplauda mulțumită, sau înfrîngerea să proiecteze pe fețele tuturor propriul rîs ironic plastificat, încremenit pe vecie. Va conta. Mult. Sper să conteze și diferența pentru care bănuiesc că mă pregătesc. Măcar să știu că am încercat, iar dacă totul a fost în van, atunci așa să fie, dar eu să nu apuc să văd vidul de final.

Încă o melodie... do you think I’m special, do you think I’m nice, am I bright enough to shine in your spaces?...deci, sunt? E ironică fraza, evident, dar e o întrebare pe care aș pune-o unor persoane ce le-am întîlnit pe parcusul întregii vieți. Mai tîrziu în melodie spune ’I know I could never face someone that could sound like you’, ar fi un semn de alarmă pentru o persoană inteligentă. E o atenționare subtilă, poate cu iz jignitor, poate și cu iz ironic, dar cu continuarea lăsată să se înțeleagă de la sine. Pot să vă trezesc? Pot? Vă pot spune unde ați greșit fără a mă înțelege greșit? Nu prea pot.