Parca stiam

In fiecare zi din experienta asta pot spune ca am invatat ceva. De multe ori cuvantul "experienta" nu poate cuprinde simnificatul pe care as vrea sa il dau eu stationarii mele de 10 luni in Napoli, Italia. Mi-am dat seama de multe lucruri aici, doar stand in fata acestui calculator si citind tampenii pe Facebook si net, sau iesind cu prietenii.
1) Nu avem nevoie decat de aer, apa si mancare (in aceasta ordine) pentru a supravietui, caci fiecare fiinta umana este capabila de autocontrol asupra mintii si corpului, ca sa nu mai zic spiritului.
2) Toata lumea este ipocrita intr-un fel sau in altul. Dar cred ca asta o stim cu totii deja... in teorie... dar cum e sa vezi acest concept in practica zi de zi? Cati suntem care nu ne facem o prima impresie? Putini, zic eu. Nu ma consider speciala pentru ca am descoperit ipocrizia tuturor in viata de zi cu zi, dar cred ca este un pas destul de mare pentru un adolescent sa fie constient de tot ce misca in jurul sau, de limbajul trupului si de mesajul ascuns in spatele unor vorbe spuse in vant, dar doar in aparenta.
3) Sunt capabila de a nu fi influentata. Cine ma cunoaste bine stie la ce ma refer, iar ceilalti doar cred ca stiu.
4) Am invatat ca daca imi este frica de o anumita reactie sau situatie nu voi ajunge niciodata niciunde. Cred ca am auzit de mii de ori expresia "doar am intrebat, n-am dat cu piatra" si n-am inteles niciodata la ce se refera exact - la faptul ca tacand din gura nu se rezolva nimic si ca vorbele au o influenta foarte mare daca acestea contin substanta necesara, sentimentul adecvat situatiei.
5) Sinceritatea... ma consideram o persoana foarte sincera, si eram destul de sincera cu persoanele din jurul meu, nu se poate plange nimeni. Dar cu mine? M-am cam ignorat din acest punct de vedere. Macar acum pot accepta cine sunt, pot gandi mai limpede ca ieri, pot aprecia lucrurile la justa lor valoare si dintr-un punct de vedere cu adevarat obiectiv. Am descoperit cat e de important sa te accepti asa cum esti, dar fara a exagera. Apropo - "oamenii se schimba" e valabil pentru un numar restrans de persoane, caci foarte putini se schimba cu adevarat.
6) Speranta - e un concept foarte abstract. Dar cert este ca fiecare dintre noi se trezeste dimineata datorita unui ideal la care vor sa ajunga, datorita unei persoane care le este alaturi sau pur si simplu fiindca vor sa traiasca. Speranta poate ajunge sa-ti stea pe creier la un moment dat si sa devina absurda. Aici intra optimismul care permite in realitate existenta sperantei. Dar de multe ori e bine ca aceasta speranta sa fie si pierduta, fara a uita totusi latura optimista a lucrurilor.

Nu stiu daca pe altcineva in afara de mine intereseaza aceste lucruri, si tind sa cred ca nu, dar as vrea sa las ceva bun in lumea asta, as vrea sa raman pe lumea asta ca o amintire placuta, nu doar ca o persoana care s-a nascut, a crescut, si-a facut datoriile si a murit, ca toti ceilalti.

Nu va lasati sa deveniti propriul dusman, este lucrul cel mai pericuols care se poate intampla unei persoane. Si partea proasta e ca sunteti in stare sa va luati prin surprindere oricat de ageri ati fi. xD

Ah ironie si sarcasm... cum ar fi lumea goala fara de voi!

The big return

Sono ritornata oggi a scuola dopo la settimana di scambio. Mi aspettavo ad una totale ignoranza da parte delle mie compagna, ma questo ha superato ogni limite. Io pensavo che le mie compagno pensano di me come una persona diversa dalle altre, anche una egocentrica (anche se nei ultimi 3 mesi non ho fatto altro che evitare di parlare prima di loro, ho fatto sì che non davo risposte se nessuno me lo chiedeva), ma non ho mai pensato che mi considerassero una da evitare. Insomma, in 2 ore non è possibile che tutti i fazzoletti che c'avevano sparissero così. Cioè io ho chiesto 1 fazzoletto, 1! ma certamento che tutti dicevano... "mi dispiace, non c'ho fazzoletti"... solo il ragazzo della classe, Francesco (Kekko), ha provato di darmi un fazzoletto, ma veramento li aveva finiti. Comunque, quando parto da qua, voglio dire a tutte quelle che si sentiranno che hanno avuto un attengiamento schifoso verso di me.
Giù con le tamarre, spero di non dover sopportare molte figure di mer*a nella mia vita! xD

Paradox

Am ajuns in aceasta familie gazda din greseala, cred, si totusi ma gandesc ca ori destinul ori atenta selectionare a familiei de catre responsabilii AFS o fi avut vreo influenta. Cine stie...eu sigur nu.
Oricum, ajunsa aici am incercat sa ma integrez in societate si eu, ca tot omul, si dupa vreo luna de incercari de socializare cu colegii mei de clasa la un nivel mai inalt de cel superficial, mi-am dat seama ca anul meu scolar se va desfasura stand intr-o banca si vorbind foarte rar in timpul orelor, facand nimic in practica, dar in teorie facand atitea! In fine, trecem si peste asta si ajungem la familia care ma gazduieste. Nu este o familie adevarata din punctul meu de vedere deoarece, din pacate, in afara de mama, Antonella este si vaduva, deci Lorenza si Salvatore sunt orfani de tata. Dar in plus de asta, Salvatore este plecat in Statele Unite cu AFS-ul, deci in casa raman Lorenza si Antonella. Ok, ne putem obisnui, in fond eu am locuit mereu cu persoane putine in casa, maxim 3 pt a ma exprima in termeni exacti.
Am inceput analiza psihologica a subiectilor casei, dar aceasta analiza nu m-a dus foarte departe decat dupa Craciun cand, odata stabilit ritmul meu mental si odata ce reusisem sa ma conving ca repaosul total in care mi-a intrat creierul nu este cauzat de prostia si tampenia cu care credeam ca am fost dotata, am inceput sa analizez cu adevarat comportamentul persoanelor cu care locuiesc. Situatia este urmatoarea: convietuiesc sub acelasi acoperis, dar ignoranta predomina atmosfera; Lolly si Anto se cearta cam de 2 ori pe zi din motive sustinute de amandoua cu argumente mai mult sau mai putin valide, ca de exemplu Lolly zice mereu ca ajuta in casa cand Anto ii reproseaza ca nu face nimic; eu tind sa fiu de acord cu Anto avand in vedere ca Lolly nu face intr-adevar nimic in casa... sau daca face, nu face pana la capat si/sau de buna calitate (k-lumea adica). Deci si diferentele de opinie primeaza, ca urmare a ignorantei. Mai apoi, Anto este tipul de mama delasatoare care spune zilnic fraza "lasa ca facem mai tarziu", iar de aici ies polemici intre noi doua, fiindca eu sunt de principiul "facem acum fiindca mai tarziu nu mai face nimeni nimic", si tind sa cred ca am mai multa dreptate decat ea. Dar Anto este si tipul de persoana copilaroasa, in sensul ca viata a invatat-o intr-adevar sa gandeasca bine pentru familie, dar personalitatea ei este adesea dominata de incapatanare, fixuri, iar mintea ei este adesea preocupata de lucruri marunte. Nu este o acuzatie aceasta, deoarece aceste lucruri care pe mine ma scot din sarite sunt ca un fel de autoaparare a creierului pt a nu intra in colaps din cauza stresului de zi cu zi si un mod de a se detasa de lumea din exterior. Partea buna a ei este in schimb spiritul mamesc cu care este dotata si intelegerea fata de proprii copii si de mine in situatia in care nu se intalneste cu fixurile ei.
Lolly in schimb este persoana care e convinsa ca are mereu dreptate, ceea ce eu nu suport; are principii bazate gandirea in care are atita incredere, dar deseori aceste principii sunt eronate. Partea rea este ca nu accepta ca a gresit, ceea ce mi se pare o tampenie totala, dat fiind ca principiile mele se bazeaza pe experienta mea de viata de pana acum si pe ceea ce am cules bun de la mama mea, dar si rau. In orice caz, eu cu Lorenza ma inteleg pana la nivelul de superficialitate si nevoia de convietuire, nimic mai mult, iar cu Antonella mult mai bine, fiindca e mai usor de discutat cu ea si, spre deosebire de Lolly, e o persoana foarte sociabila.
In concluzie, nu indraznesc sa devin emotional dependenta de aceasta "familie" deoarece in final as ajunge sa fiu tot atit de crizata ca si Lorenza sau tot atit de delasatoare ca Antonella. Dar ma bucur ca am ajuns aici, in aceasta casa, fiindca sunt atitea de invatat despre cum sa fii si cum sa nu fii in diferite situatii si sunt atitea de invatat despre cum sa ai un raport echilibrat cu copilul tau. Mai mult decat atit, am vazut in mine acel altruism, am vazut ca pot face lucruri fara sa astept ceva in schimb, aici referindu-ma la scoala...si cred ca am invatat sa fiu mai putin naiva, chiar daca pe moment imi vine sa cred ce mi se zice. Mai sunt norocoasa si din alt punct de vedere: cum sunt ele, Anto si Lorenza stiu sa dea multa iubire, chiar daca nu inteleg persoana de langa ele; pot fi dulci ambele, Anto mai mult decat Lolly, dar amandoua imi vor binele. Ma distrez cu amandoua cand se iveste ocazia si sper sa le raman ca o amintire placuta dupa ce plec si sa le lipseasca macar ceva de la mine, sa las ceva in urma mea.