The misuse of colors

Vorbeam eu asa cu un prieten intr-o noapte din multele nopti pierdute,  si meditam asupra nemuririi sufletului, ma rog, si incep dintr-o data sa delirez spunand:

“I feel old, I’ve realized yesterday that I’m only 20, but I feel like 100 years old. My soul has seen so many colors and has yet to see twice as many, and I’m only 20… I’m a brat.. but I don’t feel like one! I must have a big brain to fit so many memories…does anything I say make sense?”

Colors… culori… folosim culorile pentru a ne delecta privirea, pentru a vopsi un scaun vechi de scartaie lemnul doar cand il muti dintr-o parte intr-alta, pentru a ne masca imperfectiunile de pe fata, pentru a ne colora desktopul fiindca deh, e placut privirii, cand de fapt, truth be told, tu nu-l privesti de doua ori intr-o zi fiindca esti prea ocupat sa mai vezi detaliile. Cu ce? Nici tu nu ai habar la sfarsitul zilei, cert este ca ai facut ceva in cele 15 ore de stat treaz.. Folosim culorile sa manipulam, sa influentam, sa atragem sau sa respingem cand cream reclame, pachete de tigari, alimente, masini, obiecte... dar in final de acolo nu ne ramane nimic, plecam mai departe cu mana goala, fiindca le folosim for all the wrong reasons.

Ai vazut vreodata culorile lumii, ai vazut cat sunt de frumoase? Obervi vreodata cate iti scapa, cum pare ca o persoana ce a trait jumatate din experientele tale stie mai multe despre viata decat tine, iar alta care a trait de doua ori mai multe stie de trei ori mai putin decat tine? Ei au vazut culorile. Just to think about it all and it’s mind-blowingly beautiful. Ce culoare are vara aceea cand erai pe plaja cu prietenii, fiecare cu berea in mana? Sau seara aceea cand ti-a intors spatele si a plecat? Sau ce zici de ziua aia cand ai mers prima oara cu avionul, sau cealalta cand ti-a reusit prima mancare gatita? Cam asa arata culorile lumii.

Ce culoare are viata ta? Cate culori ai vazut anul asta?

You haven’t seen anything in your life if you haven’t seen the colors of the world.

(Nota: acest articol a fost scris de dragul de a nu pierde ideea, dar conditiile in care a fost scris sunt jalnice, asa ca recomand extragerea esentei si scuzarea proastei exprimari artistice.)

Paradise...

Dubiul. Indoiala. Incertitudinea. Instrainarea. Izolarea. Singuratatea. Exilul.


Exilul presupune singuratate care poate deriva din izolare fiindca te simti instrainat datorita incertitudinilor care deriva din indoielile pe care le-ai simtit in momentul in care ai descoperit intaia oara dubiul.


Vezi tu, e doar o insiruire de cuvinte cu o mare legatura intre ele, caci Subtilitatea cu care se intortocheaza aceste notiuni, derivate pana la urma, intr-o panza densa ce te poate inalta pe cele mai abrupte culmi ale cunoasterii de sine, a intelegerii lumii ce te inconjoara la un nivel subconstient magnific, constitutiv, va face orice fiinta cognitiva de pe suprafata Universului sa tremure de frica, sa se prabuseasca, sa se simta neputincioasa si complet dezorientata in fata unei asemenea minunatii. Cu totii avem nevoie de fiecare din aceste stari, aceste cutremurari, pentru a putea vedea mai departe de ceea ce credeam ca suntem, in interior, si pentru a fi mai constienti de ceea ce ne inconjoara urmatoarea data cand iesim din casa si intalnim ochi ai unor straini ce ascund povesti la fel sau poate mai dureroase decat ale noastre, sau, poate, mai fericite. Fiecare duce o lupta grea, nu vei intelege niciodata asta decat privind catre tine, iar apoi, poate, mai departe.


Cum te astepti sa fii unic, sau macar (daca te multumesti cu asta) sa fii vazut ca fiind unic, daca tu nu intelegi aceste reguli fundamentale ale sufletului tau, reguli grele de tipul "primesti testul, apoi ti se spune lectia"?

Si asta e Vitae si asta te invata ea, cum sa le faci pe toate pe un fundament solid, plin de incertitudini (gauri), cu intelepciune derivata din dubii (franturi), dar pe care vei sti mereu cum sa pasesti pentru a-ti proteja picioarele.


Singuratatea. Singularitatea. Exilul. 

Si-apoi a fost frica...