Celebration

Why do we do this to one another, to ourselves in the end? Impulses of the moment may drive you crazy, but what if you played fair, fair to yourself and fair to others?

Why when you get out of a relationship and you suffer you try to cover your tears with another person, a donkey to bear that burden, exhibiting a happy face and lots of energy? Or on the contrary, you expose more pain than you really feel, asking for pity and destroying the others' beliefs? Why do you do that? Why do we, as humans, do that? I'll never get it and by not getting it I don't mean not understanding, but sensing it., understanding it at a whole new deep level.

Why do we hurt each other just so that we could make our suffering seem less miserable. Nobody takes responsibility for their actions at the end of a relationship, instead they choose to hit the other with all they have left. And believe me it's not a pretty sight. Take responsibility for yourself, acknowledge, heal, discover and conquer yourself. Only then can you embrace the miracle of love at its finest.

Mi-a venit inspiratia la cap.

Ai crescut, copile drag, si au inceput deja sacalii sa te sfasie pe viu, fara macar putina anestezie, vor sa-ti manance sufletul de care tii deja cu dintii de atat de multa vreme. Ai obosit si incepi sa iei decizii egoiste, decizii care sa fie in interesul tau cel mai individualist, nu pe placul sau pe sufletul tau, si asa uiti cine esti, ce vrei, uiti oameni, momente frumoase si locuri incarcate cu amintiri.


Ai devenit un singuratic si, din cand in cand, mai intalnesti cate-o persoana care sa te scoata din singuratatea ta. Iar apoi intalnesti cate-o persoana care sa-ti ofere acele comoditati si acel ajutor la care ai ravnit atat. Sau mai vin acele persoane care vor sa le faci o prioritate, promitandu-ti poate mai mult decat pot oferi, sau acelea care iti ofera totul si tu le oferi mai putin decat ai putea.


Si asa, cand esti la o rascruce de drum si ti se cere sa alegi, sa le spui ca vei alege ceva ce nu vei regreta peste ani ca n-ai facut. Intelegi ce-ti zic? E un joc, o ruleta. Nu te lasa prins de moment prea tare sau s-ar putea sa ramai acolo toata viata.

35 de grade seara si tot nimic!

I'm so bored... oh, so bored. Parca m-as indragosti de plictiseala... da, ar merge ca idee...

Cum scrie Bacovia intr-una din poeziile sale pline de romantism, "sunt cadavre prin oras, iubito". Cam asta e adevarul, toata lumea e molesita, toata lumea e atent planificata, toti au agende, programe incarcate cu aer greu de respirat, nici ei nu au habar exact ce fac. Fac planuri, ca toata lumea, merg inainte, dar pana cand? Pana cand sa ramai in moartea aceea, pana cand sa ii tragi si pe ceilalti dupa tine, pana cand...

Acesta este punctul fara de intoarcere, momentul in care renunti la restul pentru a te pastra pe tine si stii ce se va intampla? Vor vrea sa puna mana pe tine, vor vrea sa se rasteasca la tine si sa iti spuna ca gresesti, si-ti vor repeta asta pana te vei satura, iar atunci, copile, atunci vei simti o nevoie disperata de a te refugia in bratele renuntarii, de a da drumul stalpului de sustinere de care te agatasesi atat de ferm in mijlocul furtunii, stalp ce esti chiar tu, de a te lasa dus de val sa plutesti sa nu te mai gadesti la toate acele detalii dureroase din fiecare zi, detalii ce, pana la urma, iti asigura independenta si te tin in viata. Dar ce credeai ca inseamna sa ai grija de tine insuti? Sa-ti gatesti si sa faci curatenie? Aia orice dobitoc poate face, sa puna mana pe matura si sa imprastie praful prin casa. Ai idee cate nevoi ai de fapt? La un moment dat sunt coplesitoare si nu-ti mai sta capul decat la asta si sunt detalii, si ai nevoie de spatiu si timp, dar nimeni nu ti-l acorda fiindca ei deja si-au pus nevoile la o parte, se multumesc cu stadiul lesinat al lucrurilor, ei deja ... au dat drumul stalpului ... si nu le mai pasa decat ca merg inainte, barfesc si se lafaie in stagnare. E bine, e bine asa.

Da' totusi hai sa n-o lasam asa, hai sa facem ceva pentru noi, apoi pentru oamenii din jurul nostru, apoi pentru societate, daca ceea ce ne inconjoara acum se mai poate numi societate asa cum a fost ea definita si conceputa de la inceput. Nu mai urma pretentiile altora, te rog eu...

And then she ruled the night.

This crammy little ol' kitchen is big enough, we didn't have to spend too much time and I just want to not know or know better, I can't decide, I can't believe it, sometimes I just don't want to see, it's easier and I don't really know if I should do something or just let time decide.


It should be time to take on some responsibilities and act as a consequence, but then again I could just sleep it over. Can I be held responsible for the people that I meet? Can I be asked to take care of each and every one of them? To be fair is not the easiest thing in the world, living a fairly honorable life isn't either. I would totally like to be honest to everybody but once more not a lot of people understand things the way I do. I can't be completely myself with you for that would mean over-exposure and delusions, my honesty is my death at times and at least I had the guts to say it. Sometimes you can't even be sure as to whether say something or just drop it dead, if there is any use in complicate your very own existence for the sake of honesty, morals, principles. That must be the secret to all this for when we will figure this one out we will truly rule our lives. Until then it's just a matter of the one we have in front of us.


I'd give all my secrets away but then again wouldn't you? I have nothing to give, I want nothing from nobody just understanding and to not be judged. Do not complicate what is yet so simple, do not fear the consequences of what has not yet happened, do not make the mistake of falling into fantasy when the world is happening around you, avoid being drawn into the whirl of the moment and keep a steady head for everything that comes into your life as to not lose the big picture.

Postul cu numarul 96.

"Like a swift summer rain when the summer isn't even here yet, shock. Not exactly soft, the thunder would scare me and I wouldn't know what to do but in the end it would matter, unlike other things, other people, other places. Maybe if this will ever come near to an end I'll start thinking about the dry-off, y'know, how long will it take me to shake off the rain and dry my clothes... skin... hair... Let it never be over."

Am ajuns pana aici cumva, Dumnezeu stie cum, as fi vrut uneori sa ajung mai departe, alteori sa raman pur si simplu intr-un anumit moment al vietii mele, stuck there hanging, dar am ajuns pana aici si merg mai departe, not matter how the music changes I'll just keep dancing.

Mi-am gatit ceva bun acum cateva zile, iar cand m-am asezat sa mananc numai bine se eliberase si bucataria de persoane. De obicei ma bucur cand am timp sa mananc singura, I really don't enjoy company in some moments, dar acum a fost diferit. Mi-as fi dorit sa fie cineva acolo care sa manance cu mine sau pur si simplu sa stea langa mine. De fapt, stii si tu cum e, nu e vorba de mancat impreuna sau de gatit impreuna cu cineva sau de a avea companie la masa ca, pana mea, e misto.. e vorba despre a avea pe cineva in viata ta caruia sa-i pese de faptul ca tu gatesti, sau te plimbi, sau speli vasele, sau ca vrei sa dormi, te asculta cand ii spui "am nevoie la toaleta" (da, suna ridicol, dar e cotidian), si poate nici macar despre asta nu e vorba in totalitate, ci despre o persoana care e atenta la tine intr-un mod placut, subtil, insesizabil, care nu trebuie nici macar sa se uite catre tine ca sa stii ca, de fapt, stie in ce mod energia ta se unduieste prin camera, stie cu aproximatie ce-ti trece prin minte, nici macar nu trebuie sa te bage in seama, si viceversa, pentru a simti ca e acolo. O persoana la egalitate, de care nu ai nevoie, dar alaturi de care poti fi tu insuti si alegi sa stai de bunavoie. E un acord tacit de cele mai multe ori, una din cele mai frumoase chestii din cate ti se pot intampla.

Da, e un post despre a fi singur, a-ti simti un spatiu al sufletului gol si privat de voiciune. Cred ca de aceea a lasat Dumnezeu pe Pamant mai mult decat am avea nevoie poate fiecare, pentru a putea alege si pentru a fi deplini in mai mult decat un singur fel.

Nu am nevoie de tine. Nu te vreau. Asta face totul cu atat mai intens. Si mai frumos.

"Am renuntat sa mai cred ca ziua de maine va fi mai buna." le spuneam si ei ascultau cu deznadejde, spuneau ca sunt depresiva, spuneau ca am incetat sa fiu optimista.

Tu crezi ca ziua de maine va fi mai buna? Inseamna ca nu ti-e bine astazi, inseamna ca iti traiesti viata asteptand doar. M-am saturat de suferinta altora atat de tare incat atunci cand mi te plangi iti dau doua palme, fara explicatii, iar daca intelegi inseamna ca n-ai ajuns la varsta asta degeaba. Daca nu, inseamna ca mai ai drum lung de parcurs.

N-am avut niciodata o perioada in care sa chiar realizez cat de neesentiale sunt majoritatea lucrurilor. O epifanie nu trebuie trecuta cu vederea, niciodata, iar beneficiile trebuiesc fructificate cat mai repede posibil. 

Opreste-te pentru o secunda si intreaba-te: ce anume doresti sa faci cu viata ta? Ce te impiedica sa iti urmezi visele? O fi acea obligatie pe care o simti fata de oamenii din jurul tau, fata de asteptarile lor? Chiar crezi ca indeplinindu-le asteptarile te va satisface in final? Trezeste-te, n-ai sanse. Trebuie sa fie astazi.

The misuse of colors

Vorbeam eu asa cu un prieten intr-o noapte din multele nopti pierdute,  si meditam asupra nemuririi sufletului, ma rog, si incep dintr-o data sa delirez spunand:

“I feel old, I’ve realized yesterday that I’m only 20, but I feel like 100 years old. My soul has seen so many colors and has yet to see twice as many, and I’m only 20… I’m a brat.. but I don’t feel like one! I must have a big brain to fit so many memories…does anything I say make sense?”

Colors… culori… folosim culorile pentru a ne delecta privirea, pentru a vopsi un scaun vechi de scartaie lemnul doar cand il muti dintr-o parte intr-alta, pentru a ne masca imperfectiunile de pe fata, pentru a ne colora desktopul fiindca deh, e placut privirii, cand de fapt, truth be told, tu nu-l privesti de doua ori intr-o zi fiindca esti prea ocupat sa mai vezi detaliile. Cu ce? Nici tu nu ai habar la sfarsitul zilei, cert este ca ai facut ceva in cele 15 ore de stat treaz.. Folosim culorile sa manipulam, sa influentam, sa atragem sau sa respingem cand cream reclame, pachete de tigari, alimente, masini, obiecte... dar in final de acolo nu ne ramane nimic, plecam mai departe cu mana goala, fiindca le folosim for all the wrong reasons.

Ai vazut vreodata culorile lumii, ai vazut cat sunt de frumoase? Obervi vreodata cate iti scapa, cum pare ca o persoana ce a trait jumatate din experientele tale stie mai multe despre viata decat tine, iar alta care a trait de doua ori mai multe stie de trei ori mai putin decat tine? Ei au vazut culorile. Just to think about it all and it’s mind-blowingly beautiful. Ce culoare are vara aceea cand erai pe plaja cu prietenii, fiecare cu berea in mana? Sau seara aceea cand ti-a intors spatele si a plecat? Sau ce zici de ziua aia cand ai mers prima oara cu avionul, sau cealalta cand ti-a reusit prima mancare gatita? Cam asa arata culorile lumii.

Ce culoare are viata ta? Cate culori ai vazut anul asta?

You haven’t seen anything in your life if you haven’t seen the colors of the world.

(Nota: acest articol a fost scris de dragul de a nu pierde ideea, dar conditiile in care a fost scris sunt jalnice, asa ca recomand extragerea esentei si scuzarea proastei exprimari artistice.)

Paradise...

Dubiul. Indoiala. Incertitudinea. Instrainarea. Izolarea. Singuratatea. Exilul.


Exilul presupune singuratate care poate deriva din izolare fiindca te simti instrainat datorita incertitudinilor care deriva din indoielile pe care le-ai simtit in momentul in care ai descoperit intaia oara dubiul.


Vezi tu, e doar o insiruire de cuvinte cu o mare legatura intre ele, caci Subtilitatea cu care se intortocheaza aceste notiuni, derivate pana la urma, intr-o panza densa ce te poate inalta pe cele mai abrupte culmi ale cunoasterii de sine, a intelegerii lumii ce te inconjoara la un nivel subconstient magnific, constitutiv, va face orice fiinta cognitiva de pe suprafata Universului sa tremure de frica, sa se prabuseasca, sa se simta neputincioasa si complet dezorientata in fata unei asemenea minunatii. Cu totii avem nevoie de fiecare din aceste stari, aceste cutremurari, pentru a putea vedea mai departe de ceea ce credeam ca suntem, in interior, si pentru a fi mai constienti de ceea ce ne inconjoara urmatoarea data cand iesim din casa si intalnim ochi ai unor straini ce ascund povesti la fel sau poate mai dureroase decat ale noastre, sau, poate, mai fericite. Fiecare duce o lupta grea, nu vei intelege niciodata asta decat privind catre tine, iar apoi, poate, mai departe.


Cum te astepti sa fii unic, sau macar (daca te multumesti cu asta) sa fii vazut ca fiind unic, daca tu nu intelegi aceste reguli fundamentale ale sufletului tau, reguli grele de tipul "primesti testul, apoi ti se spune lectia"?

Si asta e Vitae si asta te invata ea, cum sa le faci pe toate pe un fundament solid, plin de incertitudini (gauri), cu intelepciune derivata din dubii (franturi), dar pe care vei sti mereu cum sa pasesti pentru a-ti proteja picioarele.


Singuratatea. Singularitatea. Exilul. 

Si-apoi a fost frica...

And we're back.

Iar lumea isi intoarse fata de la mine in acel moment, iar eu mi-am intors spatele la ea, caci nu-mi fusese usor dar ii ramasesem alaturi, apoi ea m-a abandonat, si-am fost singura. Si-am vazut atunci cine a inteles si a venit si si-a aratat fata din nou fiindca a avut curaj si ochi deschisi, but it was slightly late caci renuntasem la mine deja.


I've spent so much time on you, I can't even remember who I am, I've spent it to distract me from myself, because I was in too much pain to look at. The darkness has spread without me even noticing.


Grimase peste grimase, nici nu ma stradui sa le ascund caci voi le vedeti ca zambete si bucurie, ca sinceritate si voiciune; val peste ochi. Mai prind cate-o zi frumoasa, mai iese soarele, da' deh, suntem inca in primavara, ploile sunt frecvente iar vantul schimbator.


Si i-as fi spus cu prea mult calm cand m-a privit intrebator "de ce nu te-ai imbracat si tu mai frumos, mai atragator astazi?", ca "sub orice haine ai purta ai acelasi corp, oricand le lepezi nuditatea iti apartine in totalitate, nu ai ce ascunde", si mi-ar fi raspuns intr-o doara ca nu intelege, tot din priviri, caci ele stiu sa spuna adevarul.


You've expected me to do so much, I've done most of those things you wanted me to and then I just couldn't find myself anymore, it's like I've disappeared. Deciziile pe care ceilalti se asteapta ca tu sa le faci sunt cele mai usoare, fiindca nu ridica provocari, fiindca stii ca de undeva ai o aprobare, ca din punctul Cuiva de vedere tu faci ceea ce trebuie, ai o garantie, nu risti nimic... nu inveti nimic, nu vezi, nu auzi, doar vrei ca alinarea de dupa sa fie sigura, sa fie acolo.




And then we kissed, it was the kiss of betrayal. And then I left. I left to search once more what I could not find here, what they took away so many years ago and what I had to get back at all costs, and the search exhausted me... so I couldn't sleep anymore, iar cosmarurile se succedau obsesiv, in fiecare noapte, si in noptile urmatoare... pana cand m-am prabusit, went down in flames with my dreams and hopes si falsele sigurante.


Calmeaza-te, imi spun, si gandeste, imi spun, maine nu va fi mai bine, trebuie sa fie astazi. Maine nu te vei trezi si va fi totul rezolvat, soptesc in timp ce sorb din paharul sec de apa si strang marunt din buze, nu-ti mai ingadui sa faci ce nu vrei, ocupa-te de tine caci fara tine nu existi.


Si a venit Soarele ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, sa spele pacatele si rusinile, sa spele momentele grele, si m-a invitat afara "haide sa facem o plimbare, as vrea sa cunosti pe cineva", dar eram mult prea neincrezatoare "nu stiu daca pot, sunt slabita, nu sunt pregatita" iar pasii mici m-au costat in timp, am platit destul in final. I demand a refund, as fi spus, dar de unde ca nici el n-avea, nici eu n-aveam, asa ca am luat batul, apa si pamantul si am inceput sa reconstruiesc usor, si sa uit ceea ce pierdusem fiindca in fapt, nimic nu se pierde, totul se transforma, "da putin din rugina jos si-ai sa vezi".

Can't we just sleep tonight?

I lie... no, I'm not telling lies, I just lie... on some ground, on some chair, in some bus, wherever, thinking of today, wondering about tomorrow, scuffing thoughts about yesterday. I look so bold in front of you, the kind of person who takes chances, laughing in the face of danger and risks, hopeful of people and not discouraged by the surrounding actions taken against all that is pure. Or whatever. Laughing, anyway, I look joyful.
When I'm alone it's the same old story you've all heard before, antique music whispering sounds scraped from the duties that haven't been fulfilled, that wouldn't bring happiness anyway, nor content, at least content...
My sorrow isn't clear, but it weakens me every time that I am alone, so what am I really.. but a pile of dust being carried away by the wind of.. well I don't know what wind it is but it certainly isn't one of growth. Maybe it's change, maybe this is how change occurs when you don't decide to just run away to make it happen, this must be change done by standing still.
I'm uncertain, I have anxiety attacks, rarely but they exist, the heaviness feeling has now moved from my heart to my brain and its malfunction has not delayed its show. Synapses don't function normally anymore, or maybe the problem is more simple than I feel it or see it.
From the people that I've asked none could give me an answer to all of this, and as usual I may have to do it on my own. My ambition and will are as unstable as the sea. I don't know what to do so I do little for myself and that has gone well for me so far. I would considerably appreciate that my ability to cry would return but alas it has forsaken me as well so I am left with no means of relief thus bringing me to a stand-still by all means.
As I walk down the street to see to the next task of my life I don't feel any content or excitement, everything became dull at some point and I'm starting to want to stay on the safe-side, being drawn to it more and more as this situation goes on. I am unfair because of this to some.

Not feeling the good, not having strengt, my only reason of getting out of bed in the morning is the thought that optimism is the way out and that I have to put it into action.

Gata, haide ca am de invatat la un examen. Asta nu inseamna ca uit de problema, inseamna doar ca-mi va bate-n geam mai tarziu. Keep it real, don't take it too serious, relax = the impossible.