M-am intors din descoperirea Rominiei cu 50 bani si inima in buzunar, poze in aparat, apeluri si mesaje in telefon, amintiri si cam atit. N-aveam nici bani sa ajung pina acasa de la gara. Si credeam ca greul incepe odata cu planurile de impachetare a lucrurilor pentru a le trimite in noul meu oras de resedinta incepind cu... curind. Stiam ca trebuie sa fiu adunata si stiam ca nu-mi va greu, dar cind iti vine un par in cap din parte tuturor, iar seara cind te bagi in pat parca nici patura cu care te acoperi nu te mai vrea aproape, te respinge subtil ca un ciocan cu raceala specifica unei nopti seci de ianuarie... ajungi la concluzia ca esti bun de tap ispasitor pentru probleme psihice ale tuturor, plus ale tale egal un fel de dezastru.
Stateam intr-un picior pe sirma ghimpata la inaltimea Virfului Moldoveanu, iar din laterale se aruncau cu caramizi si rosii in mine, caramizile ma nimereau din plin, rosiile nu stiu, nu le mai simteam. Echilibru? Echilibru... "Aduna-te! Nu te pierde, lupta, lupta cu tine insati caci ai ales acum o vreme si nu poti da inapoi, e mai bine asa, e mai bine pentru toata lumea! Dar ei nu vad... ei nu vad si pe tine te doare... si ce daca? Dati-mi-le mie caci eu le pot duce :) Le voi duce pentru voi si veti fi bine si eu voi fi doar."
Acum imi culeg bucatile incinse inca de suflet de pe jos precum fisii de epistola arse cu ciuda gindurilor ce nu-ti lasa noptile in pace si le pun la loc, de unde au cazut, si le redau frumusetea. O merita dupa o perioada atit de lunga de raceala, o merit si eu.
"I'm left alone putting together bits of my heart from the ashtray of my soul. Maybe I would have needed someone to hold me a lighter for the next cigarette, but I'll light it myself since there's nobody there."
No comments:
Post a Comment