Presupun ca se vede ora la care am creat postul, nu mai trebuie sa specific. Sunt inca treaza, ca in multe alte sambete, probabil as fi avut altceva de facut, dar astrologia ma relaxeaza, imi elibereaza mintea si o antreneaza in acelasi timp. Am asteptat luni de zile sa am ceva de spus, ceva concret, ajunsesem in acel labirint periculos in care in fata oricarei intamplari ramaneam fara cuvinte, fara idei si fara o parere. Mi-era indiferent. Imi pare sincer rau de mine, dar ca sa vezi ce e bun mai intai trebuie sa vezi cum e rau.
Sunt multumita ca am in sfarsit ceva de spus. Vreau sa spun ca nu m-am intors si nu ma voi intoarce niciodata ca persoana, doar ca a fost greu sa renunt la o imagine veche si totusi inca frumoasa si vie aspure mie insami. Poate parea egocentric si egoist, dar petrec mult timp alergand dupa mintea mea in speranta ca in acele putine secunde cand reusesc sa o prind descopar ceva nou ce-mi da un fundament in construirea unei persoane valoroase, cu principii sanatoase si cai interioare frumoase. E intr-adevar greu sa pasesti inainte cand ai atat de multe bagaje in spate, dar un pas trebuie facut, intr-o directie trebuie si eu sa ma misc, nu mai pot sta locului nici macar o clipa. Am decis sa tai corzile, funiile si chiar acele fire subtiri pentru a ma elibera. A trebuit sa ajung in punctul acesta sa o pot face, si simt ca abia dupa un an de la asa-zisul "nou inceput" impus, pot incepe realmente sa cladesc din nou, sa o iau de la zero cum mi-am dorit, sa fiu din nou dependenta de nimic altceva decat de viata insasi, si sa arat lumii intregi, deci si mie, ca am destula forta pentru a ma ridica.
Stiam ca e nevoie sa se ajunga la fundul prapastiei pentru a se putea incepe urcusul, doar nu realizam faptul ca pana la prapastie e un drum mai lung ca data trecuta, ca de fapt e alta prapastie - teren necunoscut, ca de data aceasta nu mai am posibilitatea de a ma catapulta afara; acum chiar trebuie sa muncesc, trebuie sa ma hotarasc dupa ce alerg, la ce si unde vreau sa ajung. Nu e un plan pentru toata viata, e doar o schita a ceea ce ar putea deveni un tablou mai mult decat frumos. Sper ca am ales panza si creionul potrivit, iar cu putina (mai multa) vointa, nici ca pot cere mai mult caci pot fauri.
Ador din nou ochii obositi din cauza monitorului, durerea de spate dinante de a ma baga in pat dupa N ore de stat la calculator, imi ador tigarile ce-mi tin de urat, convorbirile la telefon cu mama au devenit placute, iar lumea pe langa care trec zilnic nu ma mai oboseste. Aveam nevoie de asta, de o gura de aer, dar nu ma multumesc doar sa deschid geamul sa aerisesc, planuiesc sa petrec mai mult timp pe afara.
Ne vedem sub soare, la umbra mi-a fost cam rece.
No comments:
Post a Comment